Ministerul Administraţiei şi Internelor
Către pagina de start

Finala Campionatului de Tir al M.A.I.

postat la 2010-04-30 de admin

În perioada 27-30.04.2010, municipiul Târgu Jiu a fost pentru a 6-a oară consecutiv gazda etapei finale a Campionatului de Tir al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La concurs au participat cei mai buni trăgători din instituţiile ce compun Ministerul Administraţiei şi Internelor - poliţişti, jandarmi, pompieri din unităţile operative şi din instituţiile de învăţământ.

Concursul s-a desfăşurat sub semnul fair-play-ului, în două manşe, trăgătorii dovedindu-şi măiestria în executarea focului cu pistolul cal.7,65 mm, din poziţiile în picioare, în genunchi şi culcat, în timpul stabilit prin regulamentul competiţiei.

La categoria individual bărbaţi, jandarmii au ocupat 4 din primele şase locuri, mai precis, medaliile de aur şi de argint, locurile 4 şi 5, celelalte două poziţii revenind reprezentanţilor poliţiei.

Un lucru rar întâlnit la un astfel de concurs a constat în faptul că departajarea primilor 6 clasaţi a fost greoaie datorită punctajelor obţinute. Astfel, primii doi clasaţi au obţinut 199 de puncte, iar următorii 4 premiaţi 198 de puncte din 200 posibile.

Şcoala militară de subofiţeri de jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani a fost reprezentată cu succes de către mr. Dragomir Ilie care a ocupat locul 5 în urma departajării efectuate în urma măsurătorilor.

La categoria individual femei, avem satisfacţia să amintim că locul I a fost ocupat de către sg. maj. Gogolan Ionela Liliana din cadrul I.J.J.Olt, care a absolvit cursurile instituţiei noastre în urmă cu doi ani.

Dacă la probele de individual jandarmii au obţinut aproape tot ce se putea, la categoria pe echipe, jandarmii “au ciuruit” ţinţele, obţinând medaliile de aur şi de bronz cu ambele echipe intrate în concurs.

Satisfacţia noastră este şi mai mare datorită faptului că din cele două echipele ale Jandarmeriei Române au făcut parte două absolvente ale şcolii de subofiţeri, sg.maj. Gogolan Ionela - câştigătoare la individual - şi sg.maj. Vorniceanu Mihaela, în prezent subofiţer la I.J.J. Botoşani.

  • © 2010 Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica", Drăgăşani
Sigla şcolii militare de subofiţeri jandarmi Drăgăşani