Ministerul Administraţiei şi Internelor
Către pagina de start

Ziua porţilor deschise

postat la 2010-04-16 de administrator

În ziua de 16 aprilie a.c., la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani au avut loc Simpozionul "Jandarmeria Română - 160 de ani de la înfiinţare" şi "Ziua porţilor deschise", activităţi care au încheiat seria manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Jandarmeriei Române.

La simpozion au participat personalităţi ale vieţii publice locale, cadre didactice de la înstituţiile de învăţământ din municipiul Drăgăşani, ofiţeri şi subofiţeri ai şcolii.

S-au prezentat lucrările: "Contextul intern şi internaţional al momentului înfiinţării Jandarmeriei Române", "Reforma instituţională în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza" şi "Jandarmeria Română - trecut, prezent şi viitor".

După vizionarea filmului de prezentare a şcolii, participanţilor la simpozion le-au fost înmânate diplome aniversare. Invitaţii au vizitat în continuare Sala tradiţiilor şcolii, biserica, blocul alimentar, laboratoarele de criminalistică, limbi moderne, informatică şi sala de festivităţi a şcolii unde au continuat schimbul de impresii, la cocktailul organizat cu această ocazie.

În aceeaşi zi, au vizitat şcoala două clase de elevi de la Grupul Scolar "I.C.Brătianu" Drăgăşani.

În cadrul unui program generos aceştia au cunoscut pe viu condiţiile în care se pregătesc viitorii subofiţeri ai Jandarmeriei Române. Acestora li s-au distribuit pliante cu prezentarea condiţiilor de admitere, li s-a prezentat tehnica şi mijloacele de intervenţie din dotare, au vizitat spaţiile şcolii şi au vizionat filmul de prezentare al şcolii.

  • © 2010 Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica", Drăgăşani
Sigla şcolii militare de subofiţeri jandarmi Drăgăşani