Ministerul Administraţiei şi Internelor
Către pagina de start
Imagine formare socio umana

Formarea socio-umană

Formarea umană stă la baza reuşitei profesionale a subofiţerului, atât în exercitarea responsabilităţilor, cât şi prin deschiderea către societatea civilă şi concetăţeni. Pentru a-şi dezvolta calităţile umane şi caracterul, subofiţerul în curs de formare trebuie "să se dezvolte în interior înainte de a se deschide în afară." (Victor Hugo).

Modulele prezente în curriculum formează următoarele competenţe:

  • elaborează strategii individuale pentru o comunicare eficientă - asigură dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare din perspectiva rolului şi a statusului social;
  • aplică principii şi metode specifice activităţii de relaţii publice - dezvoltă cunoştinţele referitoare la principiile activităţii de relaţii publice, obiectivele şi domeniile activităţii de relaţii publice în MAI, parteneriatul cu comunitatea, relaţia profesională cu mass-media, primirea publicului;
  • promovează valorile democratice - asigură pregătirea în activitatea profesională şi socială, prin cultivarea respectului pentru normele deontologice, înţelegerea corectă a raportului dintre responsabilitate şi autoritate, promovarea identităţii naţionale în context european;
  • rezistă la stres - asigură parcurgerea unor teme referitoare la: caracteristicile generale ale stresului profesional, efectele stresului asupra personalităţii umane, modalităţi de creştere a rezistenţei la stresul profesional care îl vor ajuta pe elev să depisteze şi să gestioneze corect efectele stresului;
  • solicită şi oferă, într-o limbă modernă (engleză şi franceză), informaţii legate de îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în contexte profesionale semnificative, prin receptarea şi transmiterea de mesaje orale şi mesaje scrise;
  • participă la interacţiuni orale şi în scris într-o limbă modernă, în limbaj complex, atât standard, uzual, cât şi necesar îndeplinirii sarcinilor de serviciu, interne şi de cooperare în misiuni internaţionale;
  • utilizează sisteme de operare şi utilitare de sistem;
  • tehnoredactează documente cu ajutorul procesoarelor de texte;
  • creează foi de calcul cu ajutorul programelor de calcul tabelar;
  • utilizează programe şi baze de date specifice.
  • © 2010 Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica", Drăgăşani
Sigla şcolii militare de subofiţeri jandarmi Drăgăşani