Ministerul Administraţiei şi Internelor
Către pagina de start
Imagine admitere

Criterii de recrutare pentru subofiţeri

Pentru a participa la concursul de admitere în această instituţie de învăţământ, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

  • să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România
  • să cunoască limba română scris şi vorbit
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu
  • să fie declaraţi "apt" din punct de vedere medical, fizic şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică și psihică sunt efectuate de structurile de specialitate ale M.A.I.
  • să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs
  • să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diplomă sau cu adeverință din care să rezulte faptul că au susținut și promovat examenul de bacalaureat
  • să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate
  • să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea
  • să nu fi fost destituite dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani
  • nu au desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege
  • să aibă vârsta de până la 27 de ani în cazul participării la concursurile de admitere pentru formarea profesională inițială ca militar
  • să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media generală de minimum 8,00 (opt)
  • să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ
  • să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile, cu excepția candidaților proveniți din liceele M.A.I. numai pentru examenul susținut în anul absolvirii.

  • © 2012 Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica", Drăgăşani
Sigla şcolii militare de subofiţeri jandarmi Drăgăşani